Skip to content 
Mulți sunt convinși în credințele lor, dar nici ei nu știu în ce cred cu adevărat.
Ateii se comportă precum credincioșii, iar credincioșii precum ateii.
Oamenii de știință care neagă existența unei forțe superioare atotcreatoare se proclamă atei, comportându-se în același timp precum fanaticii religioși, apărându-şi credința oarbă într-o altă forță atotcreatoare: evoluția vieţii inteligente dintr-un accident cosmic. Și precum fanaticii religioși, precum Al Qaeda, au pornit la cucerirea, convertirea și pedepsirea tuturor celor care nu le adoptă credința.
Dacă pedeapsa fanaticilor religioși este moartea fizică, pedeapsa fanaticilor științei este moartea socială: ridiculizarea publică, persiflarea, pierderea locului de muncă și a oricărei șanse de câștig prin punerea în ilegalitate a altor practici decât ale lor.
Ei nu sunt la fel de barbari precum fanaticii religioși. Sunt oameni „cu carte”. Nu au nevoie să-și murdărească mâinile cu sânge. De fapt, au nevoie de el pentru studii. Iar când acestea eșuează, îl oferă ofrandă dumnezeului lor; totul „în numele științei”.
Dacă Al Qaeda își sacrifică adepții, Al Știința își sacrifică necredincioșii, oponenții și restul oamenilor de rând pe care își testează teoriile.
Dacă Al Qaeda folosește bombe rudimentare cu explozie externă, Al Știința folosește bombe sofisticate cu explozie internă întârziată: contaminarea apei, aerului, a mâncării, medicamente, vaccinuri și nanotehnologie.
Dacă Al Qaeda folosește forța brută, Al Știința folosește îndoctrinarea prin sistemul lor de „educație”. Și precum fundamentaliștii religioși sunt ținuți să repete litaniile lor la nesfârșit, la fel fundamentaliștii științei își obligă subiecții să repete la nesfârșit teoremele, definițiile și descoperirile lor.
Unde este diferența?
Arma de bază a fundamentaliștilor religioși este convertirea mulțimii prin orice mijloace la o credință pe care nu au dreptul s-o pună la îndoială. Credință bazată pe texte scrise de nu știm cine, la care numai câțiva „aleși” aveau și au acces, și pe care numai câțiva aleși le puteau și pot „înțelege”.
Că este vorba de Coran, de Biblie sau de manualele școlare, universitare și rezultatele științifice, legea este aceeași: „Crede și nu cerceta!”
Dacă pui la îndoială „cuvântul sacru”, „poruncile”, primii te ard pe rug sau îți taie capul, ai doilea te discreditează public astfel încât să nu-ti mai poţi câștiga existența, până când te proclami singur adept dacă vrei să ai un acoperiș deasupra capului și ce pune pe masă copiiilor. Iar după ce te-au „convertit”, iți cer să devii cobai voluntar pentru a-ți demonstra loialitatea față de credința pe care tocmai ai adoptat-o.
Unde este diferența între „Allah, Iehova, Dumnezeu a zis…” și „noile cercetări științifice demonstrează că…” ?
Nu i-ați întâlnit nici pe primii, nici pe cei din spatele cercetărilor științifice.
Nu i-ați auzit cu urechile voastre, nu ați fost acolo când se pretinde că „au zis-o”. Dar credeți!
Nu știți cine a fost în spatele acelor cercetări, ce nivel de pregătire aveau, indiferent de diplome… Știm cu toții destui idioți cu multe diplome, și știm cum se dau și cui se dădeau diplomele de la începutul civilizației!
Nu știți ce interese stau la baza investirii de miliarde în acele cercetări și cui vor trebui să servească pentru a-și „scoate investiția”. Dar credeți!
Credincioșii, pe de altă parte, se comportă ca niște atei confuzi. Pretind a crede în Dumnezeu, cu multele sale nume, zic că știu că sufletul este nemuritor, că-și vor întâlni Creatorul la sfârșitul vieţii ăsteia, însă se comportă ca și cum nimic nu ar exista în afară de viața asta. „Trăiește-ți clipa!” „Puterea momentului prezent”!
Nimeni nu se pregătește în timpul vieţii pentru întâlnirea cu Creatorul pentru că popii le-au spus că o pot face în ultim minut, pe patul de moarte, printr-o spovedanie și o linguriță de vin! Deci, până când închizi ochii, ești dependent de biserică și popi dacă vrei să-ți întâlnești Creatorul și să eviți cazanul cu smoală!
În rest, de cazi bolnav, de te simți pierdut, „e pentru că l-ai supărat pe Dumnezeu”. Îi ceri iertare, te duci la biserică, te rogi și plătești acatiste, că de, convorbirea extra-planetară cu Dumnezeu costă … Facebook-ul n-a ajuns încă în ceruri, și te întorci la treburile tale, că restul nu mai este treaba ta. Cum și când va primi Dumnezeu petiția ta, e altă treabă! Și dacă după un timp vezi că nu ți-a răspuns, te întorci la popă să reînnoiască „apelul”. Iar dacă tot nu-ti răspunde, ești îndrumat spre știință, „că tot de la Dumnezeu e lăsată”. Și dacă și aia eșuează, te duci în pelerinaje să vizitezi moaștele celor care nu mai sunt printre noi, și te rogi la rămăşiţele unui corp descompus să-l ajute pe al tău să se regenereze!
Credinciosul crede în viața de apoi, crede în Dumnezeu, sfinți și îngeri, în paradis și iad, în diavol și alte cele. Problema lui e că nu s-a întrebat încă ce va face când îi va întâlni! Mai ales, ce trebuie să facă dacă vrea să-l întâlnească pe primul și să-l evite pe-al doilea!
Credinciosul crede în viața de apoi dar se comportă ca și cum numai azi și mâine contează.
Credincios în vorbe, ateu în fapte!
Crede în viața de apoi, se roagă la sfinți— spirite ce au căpătat puteri supranaturale printr-o viață de sacrificiu, spirite pe care le crede în preajma Domnului, fericiți de a fi scăpat de povara trupului— însă tot ce vor, tot ce venerează este trupul lor, confortul și desfătarea simțurilor sale. Lasă-i pe alții să se sacrifice pentru fericirea ta! Că tot ți s-a spus că Domnul și-a sacrificat singurul fiu (oare o fi avut și fiice??) pentru a vă spăla păcatele.
Și până o reveni pentru a fi scuipat și bătut în cuie din nou pentru a-și îndeplini menirea de serviciu divin de curățătorie, duceți-vă și cereți mumiilor să intervină pe lângă fostul lor ocupant să vă dea exact ce ei și-au sacrificat pentru a atinge puterea divină: iubita/iubitul visurilor voastre, bani, casă, plăceri lumești și viață lungă să vă puteți desfăta din plin! Că doar tot sunteți credincioși!
Credeți în viața de apoi, dar nu vă întrebați niciodată dacă viața asta nu este una dintre ele! Toți credincioșii îl iubesc pe Dumnezeu, dar niciunul nu se grăbește să-l întâlnească!
În cele din urmă, cel mai mare credincios este ateul. Măcar el crede cu tărie că nu crede.
Credinciosul, pe de altă parte, nu e așa de convins de credințele sale. El are nevoie de ritualuri, de clădiri somptuoase, de smirnă și tămâie, de vin să-i întărească și susțină credința.
Ateul nu are nevoie de nimeni să vină să-i demonstreze că Dumnezeu sau o forță superioară nu există. El crede! E convins. Credinciosul are nevoie de alții să-i spună ce și în ce să creadă. Pentru că el nu crede, nu e convins. Convingerile sale nu sunt personale, venite în urma căutărilor în profunzimile sale. Nu! Sunt rezultatul celor auzite, pe care le folosește așa cum îl aranjează cel mai bine și doar atunci când este la nevoie.
Credinciosul crede ce-i spune religia: că Isus s-a sacrificat pentru păcatele sale, însă în mod convenabil nu-și mai amintește sau nu se întrebă cine l-a sacrificat pe Isus și de ce?
Biserica l-a sacrificat pe Isus, nu „Dumnezeu”, pentru că învăța oamenii subjugați de religie să se cunoască și să găsească adevărul în ei! Isus și învățăturile sale erau cea mai mare amenințare a structurii sociale asupritor-asupriți, învățați-ignoranți fondată de religie.
Odată ce omul se cunoaște, îl cunoaște pe Dumnezeu, ori asta implica putere, independență, iar sacerdoții, nobilii și toată clica lor de căpușe ar fi fost obligați să-și câștige existenta la fel ca oamenii de rând. Să-și câștige bucata lor de pământ, să-și clădească bordeiul lor, să-și curețe ograda, să-și câștige mâncarea cu sudoarea frunții în timp ce-și cresc copiii, ce au grijă de bătrâni și bolnavi…așa cum tot bietul credincios face de când lumea, și să vadă dacă vor mai avea ei timp de citit și cercetat și descoperit la sfârșitul unei astfel de zile!!
Credinciosul e atât de slab în credința sa încât nu i-a dat prin minte să-i întrebe pe „împuterniciții Domnului”:
„De ziceți că-i așa de bine și că asta-i place Domnului ca omul să facă, să se roage zilnic, să fie smerit, frugal și să-și rupă spatele muncind, hai să facem schimb de roluri!
Voi ăștia „împuterniciți să propovăduiți voința Domnului”: regii, popii, episcopii, papa și călugării, învățați-ne, conduceți prin exemplu propriu!
De azi, voi vă duceți la muncă să clădiți edificiile dorite, drumuri, spitale, școli, să plătiți taxe, să curățați străzi, să aveți grijă de săraci, bătrâni și bolnavi, iar noi ne apucăm de cântat în biserică, de dat din mâini să împrăștiem tămâia, și ne delectăm și noi prin lectură, așa pe îndelete, la căldurică, câteva milenii, studiind cuvântul Domnului! Între timp, voi ne asigurați traiul iar noi vă spunem ce-a zis Domnul. Ce ziceți, deal or no deal?”
Pentru că numai cel care este gata să-și sacrifice traiul în slujba credinței sale este cu adevărat credincios, restul sunt farisei, și tocmai p-ăștia venise Isus sa-i demaște și ăștia i-au luat piuitul!
„Fă ce zice popa nu ce face popa”? La naiba! Cere-i lui să facă ce zice mai întâi!
Dar nici popa nu e un adevărat credincios, de-aia nu face ce zice!
De-ar fi credința sacerdoților în ceea ce predică la fel de puternică pe cât cea a omului needucat în cuvintele lor, nu ar avea nevoie, după milenii, să recurgă la texte prăfuite de timp.
De-ar fi cu adevărat în contact cu Dumnezeu, nu ar mai avea nevoie să citească din cărți!
Și apoi, e oare Dumnezeu la fel de încet la minte precum omul încât să nu aibă mai mult de spus decât ce a spus acum 2000 de ani?!
Este știința atât de arogantă încât să pretindă a știi totul?
Asta e problema omului: crede fără noimă numai ce-i place lui să creadă!
Copyright © Grațiela Roșu 2019
Ps. Dacă aveți curajul de a pune întrebări și sunteți pregătiți să aflați alte răspunsuri, le găsiți în cartea Conversații cu Sinele, Dumnezeu, Conștiința și Existenta Revelate pe LibrariaAtlas.ro
