...

GRATIELA ROSU

Omul, până acum, nu a făcut decât să generalizeze conceptele existenței sale, începând cu sine însuși.

Omul e văzut și analizat ca un lucru, ca o ființă vie dar de sine-stătătoare, izolată de restul.

Generalizarea omului începe prin a se identifica cu corpul și personalitatea sa. Ori corpul e format, la rândul său, din miliarde de celule care se transformă continuu. Este rezultatul unui proces complex de schimb de informații între miliarde de celule și alte civilizații microbiologice cu care împărțim acest vehicul — corpul uman.

Generalizăm apoi mintea, crezând că este una și aceeași cu creierul. Ori mintea este la rândul ei un proces extrem de complex, făcută din același schimb de informații între trilioane de alte entități, fiecare având experiențele lor, senzațiile, emoțiile, gândurile, cunoștințele lor prin care comunică la un nivel superior celor cinci simțuri umane.

Generalizăm apoi natura și planeta, care, la fel, sunt suma unui proces la fel de complex, incluzând un vast schimb de informații între celelalte corpuri cerești și inteligenţele acestora cu ale noastre – de la minerale la animale, plante și noi.

Generalizam universul, care la rândul lui e rezultatul unui proces și mai complex.

Generalizam ideea originilor noastre, fie printr-un creator unic al acestei lumi, fie prin evoluția în urma Big Bang-ului, când suntem rezultatul amândurora, cu singura diferență că intervenția externă nu a fost a unui singur „creator”, ci a mai multora (uitați-vă numai la diversitatea raselor, a credințelor, a miturilor fiecăruia)!

La fel generalizăm ideea de energie, fie ea din punct de vedere științific, fie din punct de vedere spiritual, mai ales când vorbim de „vindecarea prin energie”, fie ea Reiki, Reconectare sau ce vreți voi.

Deci ce este energia?

Din punct de vedere științific, energia este catalogată în energie potențială și energie cinetică. Aceste două categorii sunt la rândul lor împărțite în energie termică, chimică, sonoră, radiantă sau energia luminii, electrică, nucleară, atomică, mecanică, elastică, gravitațională.

De la Einstein încoace, NASA ne spune că 68% din univers este format dintr-un fluid energetic misterios pe care nu-l pot descrie și pe care l-au numit „energie întunecată”. 27% este ceea ce numesc „materie întunecată”, admițând că materia vizibilă, inclusiv Pământul și viețuitoarele sale reprezintă mai puțin de 5%.

Cum Sinele ne spune în carte, omul este o micro reprezentare a universului.

Știința admite, atât din punct de vedere al universului, cât și din punct de vedere al capacităților omului, că nu a pătruns decât în proporție de aproximativ 5% în misterele existenței. Din punctul meu de vedere, zic că sunt optimiști!

Ca atare, putem lua harta explorării universului de către NASA ca o reprezentare a hărții explorării omului: aproximativ 95% făcut din ceea ce ei nu înțeleg și numesc „energie și materie întunecată”, iar restul de aproximativ 5%, materie vizibilă — corpul fizic uman.

Punând lucrurile în perspectivă, devenim dintr-o dată conștienți de limitarea cunoștințelor noastre, de la micro la macro.

Până când nu privim întreaga existență ca pe un ecosistem într-un continuu schimb de informații, ci nu pe fragmente individuale, nu vom putea pătrunde misterele vieţii și a materialului din care a fost brodată — energia.

Energia, este rezultatul acestui schimb de informații între diferitele niveluri de manifestare sau expresie a Sinelui în acest macro ecosistem.

De ce se spune că energia nu poate fi distrusă ci doar transformată? Pentru că atâta timp cât există două puncte focale, două expresii, începând cu Sursa, Sinele, cu Creatorul Universal (multiversal), vom avea întotdeauna vibrație, schimb de informații, o „Conversație cu Sinele”, ori asta este ceea ce noi numim „energie”.

Din nou, din punct de vedere uman, dacă luăm procentele date de NASA, rudimentare și pe ghicite cum sunt ele, cei 68% din energia așa-zisă „întunecată” reprezintă energia potențială de manifestare în diferite forme și cu diferite abilități ale omului. Cei 27% din așa-zisa „materie întunecată” reprezintă manifestarea acțiunilor sale non-fizice, la nivel care scapă celor cinci simțuri umane: rezultatul intențiilor, gândurilor și emoțiilor sale, adică lumile nevăzute pe care le creează prin acest proces. Iar cei mai puțin de 5%, rezultatul acțiunilor sale fizice.

Dar felul acesta de a împărții în procente ceea ce nu vedem și nu cunoaștem este un mod incorect de a privi omul sau existența în general. În cei peste 95% intră miliardele de civilizații microscopice: microbii, ciupercile, virusurile. Majoritatea studiilor spun că numai 10% din celulele noastre sunt celule „umane”, restul de 90% sunt aceste alte entități cu care împărțim corpul, cu expresia lor genetică, care o influențează continuu pe a noastră. Altele că 43% din celule sunt umane, restul făcând parte din acest microbiom. Aceste entități (microbii) sunt, la rândul lor, producătoare de energie (https://www.livescience.com/63569-gut-bacteria-produces-electricity.html).

Putem extinde aceeași hartă la compoziția universului. Sinele ne spune în carte că noi suntem la rândul nostru celulele unui corp mai mare de existență. Noi, la rândul nostru, generăm diferite tipuri de energie pe care o împărtășim cu restul și de care anumite entități se folosesc așa cum noi ne folosim de mâncare pentru a ne lua energia necesară corpului nostru. Pentru a vedea celelalte tipuri de hrană energetică necesare omului, vă recomand să citiți cartea!

Atunci când vorbim de „lucrul cu energiile”, vorbim despre conectarea noastră conștientă la unele dintre aceste forme de existență, la alte civilizații, cu intenția de a „downloada”, de a ne branșa la nivelul lor de cunoștințe cu anumite scopuri – de la a aduce electricitate în case până la a încerca să ne vindecăm.

Energia este, așadar, informație, nu un lucru în sine, nu o entitate de sine stătătoare, și nu este posibilă decât prin comunicarea dintre unul sau mai mulți emițători și unul sau mai mulți receptori, pe baza legii sursei sale:  „conversația cu Sinele”; vibrația.

Ceea ce primim nu este „energie”, ci informație.

Un alt lucru pe care omul nu l-a înțeles este că schimbul acesta de informații pe care noi îl numim energie nu este unidirecțional. Adică noi nu suntem singurii care primesc.

Vibrația nu funcționează pe o singură fază: dus, ci pe un continuu du-te-vino între punctele focale angrenate în acea comunicație.

Ca atare, atunci când ziceți că vă branșați la Reiki sau la ce mai vreți voi, vă angrenați fără să știți la un schimb de informații, la un schimb de „cerere și ofertă” cu anumite forme de viață, și în funcție de nivelul lor de evoluție, acestea vor împărtăși cu voi nivelul lor de cunoștințe sau doar o parte, în schimbul hrănii lor energetice din partea voastră.

Nivelurile joase de existență au nevoie să domine, au nevoie de voalul secretului și al misticului — nivelul dumnezeului gelos însetat de sânge și venerație al acestei civilizații! Acestea promit că „vor da energie” (sau alte cunoștințe) cu condiția ca recipientul să îndeplinească anumite condiții, anumite ritualuri, tocmai pentru a întări credința omului în micimea și neputința sa. Simbolurile și toată fanfaronada „inițierii în lucrul cu energiile” sunt balivernele acestor niveluri de existență, superioare omului actual, dar infinit inferioare altor civilizații și forme de viață din întreaga expresie a Sinelui.

Acestea din urmă împărtășesc cunoștințele lor nu pe baza unui schimb de venerație și simboluri, ci pe baza nivelului de puritate a intențiilor, sentimentelor și gândurilor celor care le caută. Nu au nevoie de posturi și „curățiri” prealabile din partea noastră, tocmai pentru că prin puritatea intențiilor, a sentimentelor și a gândurilor noastre, purificam totul.

Invers, puteți ține câte posturi vreți, dacă intențiile, gândurile și sentimentele sunt necurate, toate posturile din lume și toate ritualurile nu vă vor ajuta.

Așadar, vedeți că ideea omului despre energie, vindecare și viață în general este destul de simplistă.

Așa cum știința noastră se folosește de entitățile din tractul nostru digestiv pentru a crea nanotehnologii de ultimă oră, și așa cum dintr-o bacterie se poate extrage electricitate, la fel și noi suntem stimulați și folosiți pentru a crea alte tipuri de tehnologii și energii de către alte niveluri de existență care ne privesc așa cum privim noi bacteriile.

Iar ce avem de făcut pentru a evolua de la nivel micro la macro, ne este explicat la sfârșitul cărții.  

 LibrariaAtlas.ro

© Grațiela Roșu 2019

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.