Sunt rari oamenii care pot spune că au avut o copilărie perfectă în care s-au simțit iubiți și îngrijiți așa cum doreau ei. Pentru că, vedeți voi, este o mare diferență între ceea ce noi credem că e iubirea, cum trebuie ea arătată și așteptările altora.
De la o generație la alta, fiecare preia tiparele lor comportamentale pe care le ajustează apoi circumstanțelor pe care și le creează în urma lor. Fiecare dintre noi este rezultatul acestor circumstanțe. Viața noastră, felul în care ne comportam, alegerile noastre, toate sunt rezultatul acestor tipare comportamentale pe care le-am preluat, sau împotriva cărora am luptat de mici.
Să luăm exemplul unei fete și al unui băiat care apoi devin adulți și, la rândul lor, părinți.
Fata, dacă provine dintr-o familie în care tatăl era absent iar mama suferindă de pe urma acestei absențe — fie că soțul și-a pus cariera pe primul plan, fie că era nefericit acasă și căuta alinare în băutură sau aventuri amoroase — acea fată va crește suferind de două dureri: a ei, prin absența tatălui din viața ei, și a mamei ei prin felul în care mama se va comporta din cauza acestei situații.
Mama va fi tot timpul obosită, stresată, trebuind să facă față tuturor cerințelor de a crește și educa un copil. Va trebui să facă față pe deasupra cerințelor și stresului locului de muncă, iar când se întoarce acasă, va trebui s-o ia de la capăt, indiferent cât de epuizată este: cumpărături, spală, calcă, gătește, spală vasele, fă temele cu copiii, spală-i și bagă-i la pat.
Femeia devine victima unei alegeri pe care a făcut-o la rândul ei pe baza acestor tipare. Și-a ales un bărbat care să-i umple anumite goluri din copilăria sa. De a fi iubită, dorită, admirată etc., însă nu a inclus în criteriile sale de alegere și factorul „tată și sprijin pentru copii”. Alegerea ei a fost una viscerală, inconștientă, bazată pe nevoile ei imediate, ci nu una conștientă bazata pe o perspectivă lungă de viață. Un iubit perfect nu este neapărat cel mai bun material pentru un tată perfect.
Bărbatul, la rândul său, este rezultatul tiparelor sale moștenite. Dacă în copilărie rolul tatălui său se reducea la a aduce bani acasă iar mama se mulțumea cu atât și înghițea restul în tăcere — cum a fost cazul tuturor generațiilor până nu demult (și chiar și astăzi)— și mai ales dacă tatăl lui l-a sfătuit „ca între bărbați” cum să fie bărbat, adică „bărbatul are anumite nevoi pe care și le poate satisface în afara familiei în discreție, dar familia rămâne familie” — cum, din nou, este cazul acestei civilizații — acel băiat va copia modelul tatălui său, adică a se concentra pe propria-i persoană, a avansa în viață, a câștiga, a-și lua o femeie care să-l iubească și susțină pe EL; să aibă grijă de casă și copii, iar restul, să nu pună întrebări.
Ideea ca femeia lui să aibă la rândul ei aceleaşi nevoi nici măcar nu-i trece prin minte.
„Cum adică? Să calc eu, să fac eu piața, să spăl, să gătesc, să fac temele cu copiii, să-i spăl, să-i bag la pat, iar femeia să iasă la un pahar cu prietenele? Sau să stea până târziu la serviciu ani de zile pe când el se ocupă de familie? Păi ce-i aia?! Pentru ce îți mai iei femeie atunci?!”
Bărbatul va deveni la rândul său victima alegerii sale bazate pe acest tipar.
În loc să se întoarcă acasă la o soție iubitoare care să-l aștepte cu brațele deschise, indiferent de unde o veni, se întoarce într-o zonă de război unde femeia arată ca dracu din cauza epuizării, care țipă și urlă și-l incriminează, unde copiii vin și ei să profite de scurta sa prezență, cerându-i atenția.
…Și dintr-o dată, casa nu mai dă cu masa. Modelul pe care el crezuse că-și fondase familia îi fuge de sub picioare. Dintr-o dată dragostea față de femeia sa se stinge. Femeia din casă nu e femeia din mintea lui — adică nu e ca mama lui. Ea nu-l înțelege așa cum mama lui l-a înțeles și susținut pe tatăl său. Dintr-o dată se simte amenințat. Înseamnă că nu a reușit să devina la fel de „bărbat” ca tatăl său. Simplul fapt că femeia sa ar putea avea la rândul ei aceleaşi nevoi îl catapultează într-o spirală emoțională infernală. Pentru că acest factor — egalitatea femeii— nu a făcut niciodată parte din tiparul cu care el a crescut și și-a format viziunea asupra vieţii. Pot fi egale la serviciu, că legea îi obligă, însă genele bat toate legile. Legea înscrisă în fiecare por al său în care rostul femeii e de a avea grijă de el și copii este tiparul său existențial, iar plăcerile sale lumești sunt, la rândul lor, codificate în aceea lege ca fiind drepturi consacrate exclusiv lor, bărbaților.
Sistemul ăsta care este responsabil de crearea acestor tipare a făcut în așa fel încât lucrurile să rămână așa cum vor cei care l-au creat. Așa că, au împuternicit biserica și preoții cu rolul de duhovnic și consilier matrimonial.
Femeia se spovedea, preotul o certa și o trimitea acasă să fie „soție și mamă cu frica lui Dumnezeu”. Bărbatul se spovedea că a „preacurvit”, popa îl ierta în schimbul unor rugăciuni și post de la a preacurvi… Dar tot ce auzeau amândoi era că bărbatul „are nevoile sale”, iar femeia, daca e femeie „cinstită” și curată”, trebuie să-și vadă de casă și de copii și nimic mai mult.
Ce-i aia să aibă și ea nevoi? Ăla e diavolul care o împinge în păcat! Iar daca vrea să evite cazanul cu smoală, să-și vadă de treburile casnice și să lase prostiile, machiajul, fustele scurte sau nevoia de a fi luată în seamă.
Așa a fost femeia ținută sub papuc de la începutul acestei civilizații. Și cum singura sursă de trai era cea oferită de bărbat, văzând ca ea nu avea voie să facă ce făcea bărbatul pentru a-și câștiga existența, așa a luat naștere lupta dintre femei pe bărbați.
Și de atunci, singure și-au săpat groapa. Fiecare a plusat în această luptă oarbă pentru a „câștiga” un bărbat, știind că ei, la rândul lor, odată prinși în mrejele căsătoriei sau odată ce au făcut un copil, vor fi prinși în aceeași plasă a sistemului care le ținea pe ele prizoniere.
Ei, la rândul lor, pentru a fi „bărbați respectabili”, vor trebui să aibă grijă de familie, să le pună un acoperiș deasupra capului, să le pună mâncare pe masă, să asigure întreținerea materială a copiiilor.
Amândoi victimele aceluiași sistem!
Partea sufletească a fiecăruia fiind sacrificată de acest sistem, i-a împins pe fiecare dintre cei doi să-și ia ce puteau și să-și continue viața așa cum puteau.
Părțile lor lăuntrice trădate, adevăratele lor nevoi de iubire, comuniune, partaj reciproc fiindu-le negate, au trebuit să se manifeste cumva… Și așa a fost creată boala umană.
În loc să adreseze cauza – adică negarea sufletului de a se exprima liber, sistemul a pus din nou la dispoziție, chipurile, alte „ajutoare”.
De la biserică au trecut la medicină. De la popă la doctor, deși, în cele din urmă, tot popa va câștiga, ca tot la el ne întoarcem la sfârșit.
Vă iese o bubă? V-o tratăm. Vă iese fierea pe gură? Vă dăm ceva să vă treacă. Vi s-a rupt inima? V-o schimbăm. V-ați rupt gâtul slujind? Vi-l reparăm. V-au lăsat rinichii? Vi-i schimbăm și p-ăia. Vă schimbăm din cap până-n picioare, dar singurul lucru pe care n-o să-l schimbăm e sistemul care vi le provoacă pe toate!
Și așa am ajuns acum la noile generații cu sechelele lor din trecut, care în loc să adopte aceste tipare, luptă împotriva lor.
Ăștia sunt „oamenii moderni”, cuplurile moderne din ziua de azi.
Am sărit din lac în puț!
Femeia a devenit bărbat, iar bărbatul, muiere!
Femeia e pusă pe afaceri, iar bărbatul pe a-și găsi alinarea sufletească.
Femeia vrea să facă bani, iar bărbatul să se regăsească.
Dar, așa cum zic englezii, „there is method to the madness”.
Nimic pe lumea asta nu este întâmplător. Femeile de azi sunt bărbații de ieri, iar bărbații de ieri sunt femeile de azi. Adică, fiecare s-a reîncarnat în partea opusă pentru a echilibra balanța, pentru a-și face dreptatea cosmică. Iar cum Sinele ne spune în carte, fiecare parte trebuie încercată și dusă la extreme pentru a o putea apoi transcende.
Așa că, suntem acum în faza de reechilibrare, unde i se cere fiecăruia să-și lase armele deoparte, să-și încheie socotelile așa-zise „karmice” și să înceapă în sfârșit să creeze o lume mai bună, demnă de trăit, în care injustiția nu va mai avea loc.
Dar asta cere efort din ambele părți. Cere sinceritate, un lucru temeinic cu sine și o dorință de a avansa. Ori nu putem face asta dacă noi stăm prinși în a treia capcană — cea a terapiilor!
Prima a fost cauza suferinței — sistemul ăsta care ține omul subjugat.
A doua fază a fost invenția de metode care să-i dea omului impresia de normalitate a sistemului și de „ajutoare” atunci când nu mai făcea față.
Aceste „ajutoare” sunt:
Prima — biserica cu popii.
A doua — medicina cu doctorii.
A treia — terapia și vorbitul la nesfârșit despre problemele sale în care mintea omului e din nou manipulată să pună problemele sale în cârca altcuiva: a părinților, a vecinilor, a creierului lor bolnav; a oricui vreți voi, numai a sistemului care vi le-a creat, nu!
Acum avem a patra faza care să răspundă nevoii sufletului de hrana sa. Așa că, o mie de teorii și trenduri au fost amestecate în noua capcana „New Age” și dezvoltarea personală pentru „succes”.
Vi se spune să repetați afirmații, să stați crăcănați cu picioarele încrucișate și să Ohm-ăiți; ori să vă umflați mușchii, să vă sculptați fizicul și să vă bateți cu dinții să ajungeți „în vârf”; să învățați să vindeți, să convingeți, să captați „lead-uri” și să vă dezvoltați „the pipeline” cu liste de oameni cărora să le vindeți aceleaşi gogoși ale sistemului, de data asta într-un package „modern”.
Vi se spune să vă schimbați credințele, dar ferească Domnul să pomeniți de schimbarea SISTEMULUI care vi le-a creat!
Vă lăsăm să visați la îngeri și dimensiunea a cincea, la extratereștrii care vor veni să vă salveze și ducă înapoi în „familia voastră”, dar să nu pomeniți nevoia schimbării sistemului! Duceți-vă cu mintea voastră hipnotizată unde vreți voi, dar lăsați sistemul aici să-și vadă de treabă. Adică de a vă tine prizonierii săi, căci fără voi și fără fricile și lipsurile voastre, ar muri de foame!
Și exact ăsta este rostul nostru, prin trezirea noastră. A-i ajuta pe cei care au creat acest sistem să evolueze, să-și schimbe „dieta”, să ierte celor care i-au creat așa cum noi le-o iertam lor. Nu din mărinimie, ci din simpla înțelegere a faptului că fiecare greșeală, fiecare suferință provocată celuilalt vine dintr-o nedreptate suferită, sau cel puțin din impresia unei nedreptăți.
Așadar, indiferent despre ce traumatisme din trecut vorbim, vedeți bine că nu de a-i ierta avem nevoie pentru a ne vindeca, ci de înțelegerea traumatismelor lor, a tiparelor lor care i-a transformat din victime în călăi.
© Grațiela Roșu 2019
Ps. Vă recomand din inimă cartea Conversații cu Sinele pentru a vedea cum a fost creat acest sistem și ce trebuie făcut pentru a ne elibera și evolua spre noua noastră destinație.
