Omenirea este o rasă destul de tânără și, ca orice tânăr, crede că le știe pe toate.

Vechia paradigmă bazată pe pseudo-știință, superstiții si pseudo-spiritualitate în ceea ce privește boala și vindecarea trebuie urgent depășită. Vindecările „minune” aparțin trecutului; aparțin omului needucat, omului slab de minte, superstițios. Isus însuși nu a făcut decât câteva vindecări, refuzând apoi să mai facă pentru același motiv despre care Sinele (Sursa) ne vorbește în cartea Conversații Cu Sinele, Dumnezeu, Conștiința și Existența Revelate. Le-a făcut pentru a arăta omului primitiv ce este posibil. Le-a spus apoi că și ei (noi) pot (putem) face aceleași lucruri, ba chiar mai mult, dacă ne-am deschide sufletele și mintea spre Adevăr, spre Cunoaștere, spre Dumnezeu.

Isus nu s-a dus din casă în casă pentru a vindeca bolnavii, deși ar fi putut. Mesajul său de vindecare este același mesaj transmis de Buddha și de toți marii iluminați: Cunoașterea de sine, purificarea intențiilor, a gândurilor, emoțiilor și faptelor noastre.  Acesta este procesul de „iertare a păcatelor”.

Această formă de exprimare aparține acelor timpuri. Omul primitiv de atunci nu știa și nu ar  fi înțeles concepte precum „mintea, puterea gândurilor și a emoțiilor, puterea intenției, energia lor creatoare și destructivă” s.a.m.d.p. Tradus în limbajul nostru curent, „păcatele” (acțiunile, intențiile, gândurile și emoțiile noastre inconștiente) ne îmbolnăvesc și ne condamnă la o viață de suferință, și nu ne vindecăm și îmbunătățim viața decât prin „ispășirea” lor. Adică, prin a le corecta, ori nu putem face asta decât prin cunoașterea de sine. Dacă nu știți ce faceți greșit pentru a ajunge la boală, nu o să știți ce trebuie să corectați pentru a vă însănătoși și a trăi o viață armonioasă.

Acesta este mesajul cu care am fost însărcinată; mesajul cărții Conversații cu Sinele și mesajul din spatele metodei CWS Coaching*.

Omul zilelor noastre trebuie să înțeleagă că este co-creator, că este responsabil pentru cum trăiește și ce societate alege, prin contribuția sa, să clădească. Trebuie să evolueze, nu să se tot ducă în trecut invocând miracolele lui Isus.

De fapt, istoria se repetă. Pe vremea lui Isus, majoritatea l-au zeflemit, scuipat, acuzat până l-au răstignit. Mesajul său a fost interzis, deturnat… Ne-au luat mii de ani pentru a vorbi deschis despre învățăturile sale.

Putem spune că suntem cu mii de ani în urmă.

La fel se întâmplă în zilele noastre. Un nou mesaj de responsabilizare este refuzat, atacat sau ignorat prin răspunsuri înverșunate de genul: „Sunt oameni de știință care știu mai bine.” „Este științific demonstrat că depresia, diabetul, cancerul etc. sunt cauzate de… inflamația creierului, zahăr, dietă,  aciditatea corpului etc.”

Bolile sunt cauzate de „păcatele” noastre: gândurile, emoțiile, acțiunile, inacțiunile și intențiile noastre cele mai ascunse împotriva altora și împotriva noastră înșine. A vă duce la un doctor sau vindecător așteptând să „vă vindece” este sinonim cu a-l aștepta pe Isus să vină să vă ispășească păcatele (să vă corecteze greșelile, să simtă, să acționeze, să gândească armonios în locul vostru!). De-ar fi mers, am fi văzut rezultatele, însă după starea generală în care se află omenirea, e timpul să scoatem capul din nisip și să ne punem pe treabă!

Harababura socială și politică din întreaga lume nu este decât simptomul bolii corpului acestei civilizații la care am contribuit cu toții prin „păcatele” noastre: gândurile, emoțiile, acțiunile, inacțiunile și intențiile noastre cele mai ascunse. Dragnea, Trump și restul nu sunt decât manifestarea stării generale, reprezentanții stării de conștiință a majorității. Ca orice simptom, nu sunt acolo pentru a ne distruge, ci pentru a scoate la suprafață ce se întâmplă în interior. Pentru că, din păcate, omul nu a învățat că  poate avansa și altfel decât prin durere. Încă îi trebuie boala ca să învețe să aibă grija de el și de cei din jur, care contribuie la stările sale. Încă are nevoie de adversitate pentru a descoperi pacea. Omul primitiv are nevoie de contraste extreme pentru a descoperi calea de mijloc.

Precum un coș urât în frunte este expresia toxicității corpului, la fel sunt simptomele bolilor noastre, personale sau sociale. Vreți un corp sănătos? Schimbați dieta! Cum gândiți, cum simțiți, cum vorbiți, cum acționați față de voi înșivă și față de ceilalți. Ceea ce băgați în gură e important, dar mai puțin important decât cum simțiți, gândiți și acționați. Dacă forul interior vă este toxic, puteți mânca voi spanac, face cure, tratamente, lua vitamine și fi vegetarienii lui pește, energia de bază va transforma tot ce atingeți și mâncați în aceeași vibrație.

Vreți o țară, o lume mai bună? Deveniți mai buni! Cum? Prin a crea comunități în care fiecare să-și poată pune în valoare harurile cu care au fost înzestrați sau cunoștințele acumulate.

Pe vremea lui Ceaușescu, aveam comitetul blocului, și periodic ieșeam să vopsim scara blocului, să plantăm flori și spații verzi. Nu era mare lucru, dar era ceva. Chiar dacă în restul timpului nu ne vizitam, de câteva ori pe an ne întâlneam și puneam mână de la mână să creăm ceva în interes comun.

Vorbim de agroturism. Orășenii nu au pământ să cultive și nu au timp să facă mișcare. Oameni de la țară au pământ dar nu pot să-l îngrijească singuri. Imaginați-vă cât de simplu și de frumos ar fi să formăm comunități în care, în loc să mergem la tratamente și vacanțe care să ne „vindece de stres” peste hotare, mergem la cel mai bun tratament pe lume: lucrul pământului și prietenia, fraternitatea, omenia. Ajutăm la creșterea mâncării sănătoase, facem mișcare sănătoasă în mijlocul naturii și ne apropiem din nou unii de alții ca într-o mare familie din care oricum facem parte. Apoi revenim să culegem roadele împreună, să le punem la borcane, să le prezervăm pentru iarnă în timp ce stăm de vorbă, în jurul focului, la un pahar dacă vreți, dar nu din nevoia de a „uita de probleme”, ci din dorința de a le eradica.

Nimeni și nimic nu ne oprește de la a face paradisul pe pământ decât noi înşine, egoul lumii moderne, cu care la rândul meu am crescut.
Când tatăl meu mi-a cerut să-mi tai unghiile lungi pe care mă chinuisem să le cresc și întrețin, să schimb tocurile pe cizme de cauciuc,„să las prostiile și să trec la munca pământului, că pământul este viitorul nostru”, l-am luat drept om înapoiat, i-am răspuns ceva obraznic și i-am trântit ușa… Doar să ajung să-i dau dreptate ani mai târziu!

În inconștiența tinereții mele am vrut să ajung „om important la oraș — avocată”. Am lăsat micul sat de munte pentru oraș. L-am lăsat și pe ăla pentru capitală. Am lăsat-o și pe aia pentru una și mai mare — Londra, doar ca să-mi simt sufletul pe cale să se stingă sub povara falsității lumii moderne. Și ce m-a salvat? Nu unghiile mele manichiurate la perfecție, nu La Prairie, Creme de la Mer, Channel, Dior, nu diplomele mele universitare și postuniversitare, nu valoarea apartamentului în care trăiam; nici măcar căsnicia mea clădită pe același ego modern: „câte facultăți ai, câte limbi vorbești, cum arăți, pe cine cunoști și cât de bine poţi impresiona”. Nu! Pământul m-a salvat! Aerul de țară, simplicitatea, anonimatul, lucrul pământului și comuniunea cu natura. Fără să știu, ajunsesem la vorbele tatălui meu. Când „am lăsat prostiile”(grija pentru aspectul exterior), când am schimbat Jimmy Choo pe cizmele de cauciuc, când mâinile mele arătau ca mâinile unei femei de la țară, muncite, zgâriate, umflate de muncă, atunci m-am regăsit și pe mine, în sfârșit!

Iar lumile astea nu se exclud. Am nevoie de frumos, de cultură, atât de cea a pământului cât și de cea creată de om. Omul de la țară are nevoie de noi și de cunoștințele noastre, noi avem nevie de ei. Noi le hrănim mintea, ei ne hrănesc trupul și împreună ne hrănim sufletele prin acest schimb reciproc necondiționat.
Așa devenim mai buni, așa ne vindecăm pe noi și planeta noastră și așa evoluăm.

Nimic nu ne împiedică să mergem în weekend la școlile copiiilor noştri să plantăm cu ei pomi fructiferi și grădini de legume. Nimic nu ne împiedică să plantăm aceleaşi surse de hrană și bucurie în parcuri, pe marginea drumurilor, unde oamenii lucrând în birouri să iasă în pauze și să intre în contact cu pământul, să se ancoreze, să schimbe energia statică acumulată, în loc să plantăm tot felul de flori exotice care cer doar întreținere și nu dau în schimb decât desfătarea ochiului.
Oare nu poate ochiul uman să se mai desfete cu ceea ce natura ne oferă pentru a trăi? Am ajuns oare atât de snobi încât palmierii de peste hotare să ni se pară mai frumoși decât florile cireșului? Este oare statul cu fundul pe nisip cu berea în mână singurul mod de relaxare? În loc să ne ducem peste hotare să ne minunăm de frumusețile altora și să tot înjurăm politicienii pentru cum au distrus țara în timp ce noi ne plimbam pe la greci, ce ne oprește să ne întâlnim în vacanțe să mergem pe munte să plantăm ce a fost tăiat și să protejăm ceea ce ne menține în viață?

Ce ne oprește de la a face doi cozonaci în loc de unul și a merge la orfelinate și a le da și copiiilor ălora o felie, sau a strânge mâncare și a merge s-o gătim cu ei, să le citim o poveste, să-i luam și pe ei în vacanțe, să le dăm și lor o șansă? Căci așa cum îi tratăm noi acum, la fel ne vor trata ei odată aruncați în lume! Ce ne oprește când suntem șomeri sau casnice să mergem să dăm o mână de ajutor la spitale, la casele de bătrâni?

Și nu, aceasta lume nu este o utopie! Astfel de lumi există! Am vizitat astfel de lumi și exact acolo ni se cere nouă să ajungem pentru a fi primiți în familia universală. Până atunci, suntem văzuți ca o specie ignorantă și arogantă pusă pe jaf și distrugere, niște barbari, și nu ni se va permite accesul în „paradis” ca noi să-l contaminăm cu virusul egoului modern.

Am fost privită fie ca o nebună, fie ca o naivă când vorbeam despre astfel de acte simple pe care omul le poate face și trebuie să le facă pentru a-și vindeca condiția și pentru a evolua spre o societate centrată pe bunăstarea generală, ci nu pe profit și diferențe de clase sociale. Și nu așa cum a făcut-o comunismul sau socialismul.
Sunt privită de-a curmezișul când tratez oamenii egal și când respectul meu față de ei se bazează pe contribuția adusă evoluției omenirii spre o astfel de lume și pe nimic altceva! Sunt atacată sau împiedicată print tot felul de mijloace atunci când încerc să atrag atenția că inclusiv noul val de spiritualitate și de educare a lumii s-a îmbolnăvit de același virus al show business-ului, a vedetismului.
Dar asta este crucea mea, pe care mi-o voi duce până la capăt indiferent de obstacole, indiferent de cost, pentru că nimic nu este mai important decât să văd lumea asta, omul atingând culmile sale de unde să se vadă unul pe celălalt așa cum îi văd eu în viitor, unde să se trateze unii pe ceilalți așa cum ceea ce voi numiți Dumnezeu ne tratează pe toți.
Pentru că nu ați cunoscut ce este viața și fericirea până când nu ați trăit într-o astfel de lume, până când nu ați trăit în propria piele ca astfel de oameni!

Ps. Comandați cartea Conversații cu Sinele pentru a vă ajuta, dar și pentru a mă ajuta să pun în mișcare astfel de proiecte. Ea ne-a fost dată cu acest scop, iar vânzarea ei în milioane de exemplare va permite punerea în practică a acestor învățăminte.
Fiecare bănuț contează, însă un milion de exemplare vândute va permite construirea de centre în toată țara unde lumea să vină să se vindece și să înveţe să nu mai aibă nevoie de vindecare, nu pe bani, ci pe bază de contribuție a harului lor, prin a da altora posibilitatea de a se simți utili, de a înflori.

Nu politica va schimba lumea! Numai noi o putem face. În loc să cumpărați din supermarketuri, cumpărați de la țărani, de la micile firme de familie. În loc să cumpărați cărți de la case mari de publicație care nu scot decât „ce se vinde”, cumpărați de la noi cei care ne-am pus în joc totul pentru a aduce aceasta schimbare a omenirii.
Numai așa vom creste!

Și haideți să lăsăm prostiile, să ne tăiem unghiile, să lăsăm tocurile, să ne luăm cizmele și să ne întoarcem la pământ, ca el este viitorul nostru!

© Grațiela Roșu 2019