SĂ NE FORMĂM ÎN INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ, ABC-UL FUNCȚIONĂRII UMANE

CWS COACHING*

TRAINING MODULE 1.

Copyright Grațiela M. Roșu 2012 – 2018

All rights reserved

SĂ NE FORMĂM ÎN INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

ABC-UL FUNCȚIONĂRII UMANE

De ce gândim ce gândim

De ce simțim ce simțim

Și cum ne formăm memoria afectivă responsabilă de suferințele și eșecurile noastre

 

COMUNICAREA, CREDINȚȘI ROLUL LOR ÎN VIAȚA NOASTRĂ

 

Ceea ce îmi propun este un pas uriaș în a ne ajuta să ne cunoaștem pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Voi încerca să aduc un răspuns pe înțelesul tuturora la întrebările care ne frământă: de ce gândim ce gândim, de ce simțim ce simțim și de ce acționăm cum acționăm.

O voi face pornind de la experiențele personale pe care le-am observat și analizat timp de peste 30 de ani, continuând cu experiențele celor din jur și a pacienților mei în calitate de terapeut și mentor.

Rezultatul acestui efort depinde de subiectul însuși pe care urmează să-l tratez:

COMUNICAREA ȘI CALITATEA SA

Succesul și calitatea experienței noastre de viață sunt rezultatul calității comunicării cu noi înșine și cu mediul înconjurător. Din păcate, acest subiect vital ne-a lipsit din curriculum școlar și universitar, și ne lipsește încă și astăzi.

Mulți dintre noi dorim să ne îmbunătățim, să ne autodepășim, să schimbăm ceea ce nu merge. De obicei, începem cu lumea exterioară – acesta fiind modelul vechi. Când ceva nu merge în corp, alergăm la medici să ne prescrie medicamente. Când ceva nu merge într-o relație, alergăm să schimbăm persoana cu care nu mai putem comunica, de mule ori înainte de a încerca să îmbunătățim comunicarea. Acest gen de schimbări și ajutor exterior s-au dovedid a fi de folos doar temporar. Medicii sunt invadați de aceeași pacienți, industria farmaceutică este una dintre cele mai prospere, pe când spitalele devin pe zi ce trece mai sărace, iar pacienții mai bolnavi. Schimbarea celuilalt cu ușurință și teama de a rămâne singuri au creat noi industrii prospere: industria relațiilor amoroase sau „dating agencies” și a „prieteniilor” făcute pe social media. Câțiva norocoși beneficiază de pe urma lor, majoritatea însă sunt pe cale a se deconecta și mai mult de la puțina prezență reală din viața lor, în favoarea vieții și comunicării virtuale. Sunt, din fericire, destui cei care doresc să se schimbe și îmbunătățească, și o fac cu rezultate extraordinare. Se întâmplă însă să ajungem la un anumit nivel de cunoștințe care nu ne mai ajută să creștem. Este momentul în care avem nevoie de un ghid, de un mentor sau coach. Ne îndreptăm la rândul nostru și căutăm ajutor în exterior, însă alegerea genului de oameni la care apelăm este diferită de prima categorie: primii cer ajutor în exterior celor care îi pot ajuta din exterior (pastile, parteneri, prieteni); în al doilea caz cerem ajutor în exterior celor care ne pot ghida în interior, spre noi înșine. În ambele cazuri, pentru a putea îmbunătăți sau schimba ceva în mod permanent, fie în relațiile noastre, fie în starea noastră de sănătate, fie în viața profesională, trebuie să cunoaștem ceea ce dorim să schimbăm.

Schimbăm efectiv ce nu merge atât prin descoperirea a altceva care merge, cât și a procesului său de implementare. Aceasta necesită noi cunoștințe, și acumulăm cunoștințele prin comunicare.

Atât lucrurile cât și ființele sunt în viață atâta timp cât părțile din care sunt compuse comunică între ele, și ajung la performanță când acestea comunică în mod armonios și eficient. Un producător de mașini când lansează produsul o face acompaniat de manualul de utilizare și reparare. Noi, ca ființe umane, am venit pe lume fără acest manual, și poate chiar în această omisiune stă diferența dintre om și mașină, dintre ființă și lucru: ființa evoluează continuu, iar un manual nu ar face decât să o limiteze. Lucrul nu evoluează, ci e dezvoltat de către ființă, de către om.

Este greu de conceput că în 2018 suntem încă mult mai înclinați să analizăm și să obținem cunoștințe despre lucruri și funcționarea acestora, neglijând cunoașterea funcționării noastre. Lipsa acestor cunoștințe este motivul stând la baza problemelor cu care ne confruntăm: boala, sărăcia, conflictele, stresul și neâmplinirea personală.

Până acum, cunoașterea omului a fost considerată prerogativa câtorva profesii. Cunoașterea noastră din punct de vedere spiritual a aparținut, până nu demult, cu exclusivitate religiei. Cunoașterea noastră din punct de vedere cognitiv și comportamental a aparținut și aparține încă unor ramuri privilegiate: psihologia, sociologia, psihiatria și terapiile conexe. Cunoașterea noastră din punct de vedere fizic a aparținut și aparține în mare măsură științelor medicale. Noul val de spiritualitate venit din Vest a adus cu el și noul val al medicinii și terapiilor alternative inspirate din culturile și practicile din Est. Fiecare ramură pretinde a avea dreptate. Fiecare dintre ele spun pe bucăți același lucru. Fiecare are dreptate și fiecare greșește în măsura în care își exclud reciproc complementaritatea.

Informațiile deținute de ambele au fost ținute secret de marea masă sau au fost făcute cunoscute, însă în termeni de specialitate, astfel încât omul de rând sau omul de o altă profesie ajungea să se piardă în jargonul pompos al acestora.

Dacă știința „oficială” comunica doar oamenilor de știință, ramura holistică menționând spiritualitatea pierdea comunicarea cu intelectualitatea. Din fericire, spațiul dintre cele două se îngustă pe zi ce trece, însă avem mult până a ajunge la un consensus între teoria și practica fiecărei ramuri.

Până când nu vom accepta că un rezultat poate fi obținut pe mai multe căi, că și alții au dreptate, că nu tot ceea ce știam a rămas corect, și până când nu ne deschidem spre adevărul altora printr-o comunicare sănătoasă, vom trăi ca specie într-un continuu conflict de opinii care ne va duce, în cele din urmă, la propria extincție.

Am ales comunicarea ca punct de plecare în îmbunătățirea noastră pentru că de aceasta depinde întreaga noastră existență, atât din punct de vedere fizic, psihologic, cât și spiritual.

De comunicarea cu sine depind comunicarea cu meidul și rezultatele noastre.

CE ESTE COMUNICAREA?

Comunicarea presupune existența unei legături prin intermediul căreia se transmite o informație între două sau mai multe subiecte sau obiecte.

Calitatea comunicării depinde de calitatea raportului dintre transmițător și receptor. Ambele trebuie să funcționeze perfect, în același timp și pe aceeași undă pentru ca mesajul să fie corect receptat. Însă transmiterea și receptarea mesajului nu este suficientă. Intervine un al treilea element: capacitatea de „decodare” în mod corect a mesajului.

Fiecare dintre noi este afectat și afectează în aceeași măsură mediul din care provine prin nivelul de comunicare folosit. Sănătatea, performanțele și relațiile cu semenii depind de aceste trei capacități. Experiențele noastre sunt rezultatul direct al acestora.

Până acum, mediul a fost considerat ca fiind extern nouă, de unde și expresia des folosită „mediul înconjurător”. Ca și cum noi suntem străini, ca și cum nu facem parte din același ecosistem. Putem fi oare înconjurați de ceva căruia îi aparținem, din care facem parte?

Din punct de vedere fizic, primul mediu din care provenim este intern și organic, noi fiind rezultatul părinților noștri. Mediul prin care experimentăm lumea exterioară este corpul nostru cu mecanismele sale de preluat, prelucrat și transmis informațiile; simțurile cu care suntem înzestrați: vedem cu ajutorul ochilor, auzim cu ajutorul urechilor, preluăm informații prin pipăit cu ajutorul simțului kinestezic, mirosim cu ajutorul simțului olfactiv, gustăm cu cel gustativ și preluăm restul informațiilor la distanță cu ajutorul unui simț mult mai dezvoltat numit extrasenzorial (adică în afară scopului celorlalte simțuri), percepând informații la o rază de emitere-percepție mai mare decât primele cinci simțuri. Această din urmă percepție a fost de-a lungul timpului fie ținută tabu, fie ridiculizată de către știință, în ciuda faptului că avem animale care au demonstrat-o (prevenind un cutremur, o calamitate, știind când stăpânii se întorc acasă, chiar pe neașteptate etc.) și văzând că știința susține că noi suntem superiori ca specie animalelor.

Din punct de vedere psihologic, primul mediu de unde începem să observăm lumea exterioară este mediul nostru intern de gândire și înțelegere.

Gândirea aparține creierului, înțelegerea aparține minții. Gândirea este procesuală, înțelegerea este instantanee. Înțelegerea poate sau nu fi rodul gândirii, însă de cele mai multe ori este fructul gândirii la nivel emoțional sub sau superconștient. Creierul ne ajută la rândul său să înțelegem, însă această înțelegere este deductivă. Înțelegerea minții, pe de altă parte, este rodul preluării și prelucrării informațiilor în mod holistic, global. Această înțelegere este superioară, este experimențială, trăită, simțită.

Mintea și creierul nu sunt același lucru. Mintea nu este localizată numai în cap, ci în tot corpul, atât fizic, cât și energetic, astral și universal. Fără funcțiile de percepție a informațiilor externe și traducerea acestora în gândire și înțelegere (informații interne), nu am fi capabili să realizăm nici existența noastră și nici a altcuiva. Fără această comunicare primordială dintre simțuri, organe și intelect a fiecăruia nu am putea conștientiza existența nici unui „mediu înconjurător”, nici unei alte persoane, ce să mai vorbim de comunicarea efectivă cu aceștia.

Din punct de vedere spiritual sau futurist-științific, mediul din care provenim și cel care ne înconjoară sunt unul și același. Ideea de separație dintre noi ca ființe umane și mediul în care trăim fiind o iluzie. Din punct de vedere chimic, neuronal, fizic și emoțional, „mediul înconjurător” începe cu noi înșine, ci nu cu ceilalți.

Pentru a îmbunătăți calitatea mediului trebuie să ne îmbunătățim comunicarea cu acesta, ori asta presupune înțelegerea corectă a felului în care comunicăm.

Comunicarea cu noi înșine și cu ceilalți este împărțită în mai multe ramuri: comunicare directă, indirectă, conștientă, subconștientă și supraconștientă sau meta-comunicarea. Majoritatea comunicării se face la nivel indirect, subconștient. De exemplu, comunicarea verbală are ca mesaj direct vocea cu anumite cuvinte. Însă mesajul real transmis este cel din spatele vocii și cuvintelor: timbrul, dicția, vocabularul, intonația, pauza, postura, mimica etc.

Calitatea comunicării (atât cu sine, cât și cu ceilalți) depinde de un număr important de componente: de la starea de sănătate până la nivelul inteligenței emoționale, spirituale și intelectuale ale fiecăruia.

Pentru a putea comunica efectiv, avem nevoie ca organele de comunicare corespunzând simțurilor prin care preluăm informațiile și le comunicăm, atât ale noastre, cât și cele ale recipientului, să fie în bună stare; cu alte cuvinte, sănătoase. Dacă există imparitate, mijlocul de comunicare va trebui automat ajustat la aceasta. Spre exemplu, indiferent cât de tare vorbim, dacă ne adresăm unei persoane atinse de surditate (totală sau parțială), mesajul nu va fi transmis, sau va fi transmis parțial. De asemenea, nu putem comunica gestual unei persoane nevăzătoare.

În relațiile cu semenii sau cu noi înșine, calitatea comunicării noastre depinde de cât de prezenți suntem în noi înșine, sau cât de conștienți suntem de ceea ce gândim, simțim, spunem și facem, și a înțelege de ce. Budiștii numesc această prezență „mindfulness” sau cum bunicii noștri ziceau, „a fi în toate mințile”.

Relațiile cu ceilalți (mediul) sunt reflecția relației cu sine

Când facem o nouă cunoștință, venim în întâmpinarea persoanei respective cu partea din noi pe care dorim să o arătăm, în funcție de persoana cu care avem de-a face. Însă va fi numai o parte pe care dorim s-o expunem, ci nu noi ca persoană în întregimea noastră. Când vrem să întreprindem ceva nou venim în întâmpinarea acelui pas (persoană, hobby, afacere, serviciu) cu partea din noi care dorește schimbarea, înnoirea și autodepășirea. Adevărul este că venim în întâmpinarea noului cu vechile bagaje mentale și emoționale de care în mare parte nu suntem conștienți, și care vor fi responsabile de calitatea rezultatelor noastre. Putem avea cele mai bune intenții de a face ceva nou, mai bun sau mai bine, dacă emoția dominantă în subconștient nu este de aceeași natură cu intenția, rezultatul va fi cel dictat de acel program subconștient, iar prima emoție care sabotează progresul a fost și este frica. 

În trecut, frica era rezultatul pericolului de a fi mâncat de alte specii, și ne-am adaptat la mediu învățând să ne apărăm, de cele mai multe ori mâncându-le noi întâi. Evoluând, și pericolul a evoluat cu noi: frica de alte specii a fost înlocuită cu frica între specie: omului a început să-i fie frică de om în lupta pentru dominare și teritoriu. Istoria ne arată că civilizația noastră a fost construită pe sacrificii umane. Religia a fost instaurată pe sacrificii umane. Marile monumente pe care le admirăm astăzi au fost constuite pe sacrificii umane, și din păcate oferim tribut mai mult măreției edificiului decât celor sacrificați. Majoritatea minunățiilor civilizației sunt monstruozități scăldate în sânge uman. Ca atare, emoția de la baza civilizației este frica.

Emoția fricii este o energie căreia i-am dat cât mai multe nume: stress, angoasă, anxietate, depresie, boală, neșansă, blestem, diavol, rău, timiditate, s.a.m.d.p.

Emoția este rezultatul percepției. Percepția este punctul de interacțiune dintre două sau mai multe energii. Este mecanismul cu care o specie a fost dotată pentru a comunica și supraviețui. În cazul omului sunt cele cinci simțuri pe care știința le recunoaște deocamdată: tactil (kinestezic), vizual, auditiv, gustativ și olfactiv.

Să luăm exemplul simțului tactil: informațiile preluate de acest simț se fac prin intermediul pielii. Ori pielea este cel mai mare organ uman, și ca orice organ, are inteligență. Preluarea informațiilor nu se face numai prin atingerea mâinilor, a picioarelor, însă acestea sunt cele cu care asociem acest simț în general pentru că de ele ne folosim cel mai des. Senzația hainelor pe spate, a pantalonilor pe pulpe, spre exemplu, sunt ignorate, atenția ducându-se spre partea cea mai stimulată. Asta nu înseamnă că celelalte părți au dispărut sau nu există, însă le-am scos din raza conștiinței noastre. Devenim din nou conștienți de rest atunci când un stimul mai puternic sau unul nou vine în contact cu ele: o înțepătură în spate, spre exemplu. Picioarele și mâinile preluează informațiile despre terenul pe care îl ating: dur sau moale, umed sau uscat, fierbinte, cald sau rece. Senzațiile sunt apoi transmise creierului, care procesează și „traduce” senzația cauzată de acel contact. Creierul apoi, pentru ușurința inventarierii și stocării, i-a atribuit un „cod” de identifiere (cuvântul descriptiv), un nume: „ud, uscat, cald” etc.

Acesta este un exemplu pentru a vedea cum ceea ce noi considerăm „rezultatul gândirii” sau „gândire” nu este de fapt decât emoție tradusă, redusă la un cuvânt.

Mâna sau piciorul care au atins acel element (apa, spre exmplu) au simțit, preluat un mesaj pe care creierul a încercat să-l decodifice. Atribuindu-i un nume (ud), nu a făcut decât să codifice acea experiență pentru a ne simplifica comunicarea. Însă nu numai mâna sau piciorul au fost martorii acelui mesaj. Dacă vedeți o baltă în făța dumneavoastră, primul impuls este de a o ocoli. De ce? Pentru că ochii au fost martori în același timp când informația contactului cu apa a fost codată în cuvântul „ud”. De asemenea, auzul a fost martor al acelui prim mesaj (sunetele auzite în jur în momentul experienței cu apa). Dacă vă zic acum „s-a udat cu oțet”, la aces mesaj s-au adăugat ca martori mirosul și gustul, stimuli care au fost asociați la un moment dat senzației de ud.

Ceea ce trebuie amintit prin această demonstrație este că toate simțurile noastre participă ca martori la fiecare nouă întâlnire cu un stimul, simultan și integral. În exemplul contactului cu apa, mâna sau piciorul cu care atingem apa fac parte dintr-un întreg: corpul nostru. Pielea mâinii sau piciorului nu se reduce doar la partea introdusă în apă. Mesajul transmis este preluat de întreaga suprafață a pielii, ci nu doar de o bucățică. Mai mult, pielea nu este singurul organ din corp. Mesajul primit este transmis celorlalte organe până ajunge la creier spre a fi interpretat. Văzul, la rândul lui, nu se oprește numai la o mică parte de contact dintre apă și mână/picior.



Copyright Grațiela M. Roșu 2012 – 2018 All rights reserved

Acesta este un excerpt gratuit din materialul predat în seminarele de formare în CWS Coaching*cuprinzând:

  • Inteligența emoțională ca metodă de prevenție și autovindecare.
  • De ce gândim, simțim și reacționăm cum o facem, și cum să eliminăm, indiferent de vârstă, blocajele mentale și emoționale responsabile de suferința noastră.
  • Rolul emoției în sănătatea și însănătoșirea noastră.
  • Inteligența spirituală, factor primordial în sănătatea și evoluția noastră.
  • Stările de conștiință – de la starea de transă socială la conștiința de Sine
  • Corpurile subtile și hrana lor.
  • Omul – ființă multidimensională: O abordare transdimensională a problemelor cu care ne confruntăm.„Decodarea” corectă a mesajelor pe care ni le trimitem cu scopul de a evolua: boli, probleme relaționale, situații care se repetă indiferent câte terapii sau cursuri de dezvoltare personală ați urmat.

Durata 6 zile 10:00 – 19:00 cu pauze de masă, ceai și gustări incluse

Early bird: 650 € înscrieri până la 1 Martie 2018;

Preț normal 850 €

Perioada Iulie – August 2018

Franța – Dordogne

Costul nu include transportul, cazarea și masa. Există însă opțiuni economice pentru cazare și masă.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați.