Putem fi supărați pe Sine?

Știind că noi suntem Sinele, cel puțin acel fragment al Sinelui care este parțial conștient de sine, putem fi încă supărați de cineva care ne-a rănit?

Cred că putem. Nu există o durere mai mare decât cea a dezamăgirii de sine, a realiza că ne-am comportat într-un mod care ne subminează demnitatea și inteligența; că ne-am trădat sufletul.

Prea multe învățături spirituale au adoptat o abordare laxistă a evoluției noastre spirituale, urmând învățăturile religioase, „întoarce și celălalt obraz”.

Cred că există un scop în tot și în fiecare.

Dacă scopul înțelepciunii este de a ilumina ignoranța, nu este scopul ignoranței de a învăța? Dacă părți ale Sinelui au coborât într-un nivel care se luptă cu ascensiunea sa cu scopul de a-i învăța, nu este datoria lor să învețe? Cel puțin cei care pretind că doresc cunoașterea și perfecționarea de sine?

Și dacă aceștia nu vor, în ciuda ajutorului și a cunoștințelor date? Ce facem dacă ei încă trișează, trădează, fură, mint fără remușcare și fără dorința de a-și repara crimele? Putem să ne bazăm doar pe „compasiune pentru ignoranța lor”, trimițându-le „dragoste și lumină”, “acceptându-i și iubindu-i așa cum sunt”?

V-ați opri aici dacă un pedofil ar fi pe punctul de a ruina viața copilului vostru? Crima violării inocenței are loc prin mai multe feluri dacât cel fizic, are însă același efect de a mutila sufletul și a rupe aripile celor puri.

Trebuie oare să ne bazăm doar pe compasiune și pe faptul că nu toată lumea a atins același nivel de evoluție, în timp ce un violator distruge vieți?

Ați folosi numai compasiunea în fața unui piroman pe cale de a vă arde casa?

Cât timp vom mai sta ascunși în spatele acestor învățături spirituale greșit folosite în timp ce permitem unui Trump și mega-corporațiilor să distrugă această planetă și pe noi cu ea?

Mi-am tot pus aceste întrebări, care până acum nu aveau alt răspuns decât cel general: „Sinele, Dumnezeu știe cel mai bine. Există un motiv în spatele tuturora, bun sau rău”.

În cartea Conversații Cu Sinele, Sinele mi-a arătat că atât „răul”, cât și „binele” sunt părți ale aceleiași monede. Că ceea ce noi numim „rău”, „partea întunecată”, „diavolul”, Demiurgul responsabil pentru acest nivel fizic de existență, a fost prima sa exprimare de sine, care cu timpul s-a îmbătat cu puterea creației moștenită, devoluând cât mai „jos” cu putință astfel încât să-și poată păstra iluzia de unicitate, de a fi atotputernic, de „Dumnezeu”.

Mi-a arătat că toate alegerile sale au fost alegeri valide de autodescoperire pentru a învăța că există o consecință pentru fiecare acțiune sau inacțiune.

Până la un moment dat!

Până în momentul în care cei creați au fost opriți să evolueze dincolo de aceste lecții! Până în momentul în care încercările nu mai erau o lecție, ci doar o modalitate de a hrăni și satisface un gigantic ego distrugător de suflete! În acel moment, cealaltă parte a monedei a ales să se separe de monedă; a ales să devină propria sa monedă și atunci a fost momentul în care echilibrul a fost distrus, balanța compromisă. Atunci a început războiul în cer.

Prin puterea inimii, la început, menținându-ne poziția fermă în credința noastră, și de acolo, încercând să o atingem, să o învățăm, să îi reamintim de Sursa sa, la fel cum am face cu un copil. Dar, așa cum nu i-am permite unui copil să devină un bătăuș, un criminal fără a încerca să-l oprim, la fel trebuie să facem ceva și în privința părții întunecate, în timp ce nu ne luptăm cu ea.

Dar ce anume?!

Sinele a vorbit despre asta în carte, numind-o „a treia cale”. Adică, nici prin iubire și nici prin luptă, ci printr-o a treia cale care nu a mai fost folosită până acum, văzând că cele două anterioare au eșuat.

Cum puteți concepe o a treia cale când întreaga lume este împărțită în dualitate?

Într-un alt mesaj, Sinele ne-a dat răspunsul: „Trebuie să alegeți să nu urâți și să nu iubiți; va trebui să renașteți un orfan al vechii voastre lumi.”

Va trebui să scăpăm complet de dualitate. Și de aceea partea întunecată a fost cu un pas înaintea noastră până acum! Chiar și cei aflați în călătoria lor spirituală au fost ademeniți în propriul său plan!

Până în prezent, oriunde ne-am uita și orice învățător spiritual am asculta, toți predică „dragostea și fericirea, libertatea și abundența personală”, trimițându-vă într-una din polaritățile sale, făcându-vă să alegeți o parte a dualității menținută cu orice preț de partea întunecată.

Fără suferință, nu am avea nevoie de fericire; fără întuneric, nu am mai vorbi despre lumină; fără ură, fără separare, nu am avea nevoie de dragoste.

Nu puteți alege dragostea decât atunci când nu sunteți deja ea, când acel aspect al Sinelui a fost separat de tot ce există și aveți o a doua „opțiune”.

Simplul fapt de a alege vă menține prizonierii dualității, ori dacă Sinele, Dumnezeu este unitate, vechea zicală “drumul spre iad este pavat cu bune intenții” ia o nouă dimensiune!

Deci, care este a treia cale?

ZERO! Am avut răspunsul în față de când am primit cartea, însă nu l-am putut înțelege până astăzi cu o asemenea claritate.

Unitatea! Locul unde știm că suntem ambele părți, dar nu alegem niciuna. Locul de unde știm că suntem și celălalt, dar nu încercăm să-l salvăm, să luptăm cu el sau să-l iubim, așa cum am făcut-o până acum, fără rezultate. Locul unde ne menținem conștiința de unitate fără a alege să fim „buni”. Dacă celălalt alege să recunoască unitatea, a treia cale a învins.

„Și dacă tot dorește să-ți facă rău pentru a-și menține puterea dualității, atunci ce se întâmplă?” m-am auzit întrebând Sinele.

„Atunci va pieri!” A venit răspunsul.

„Nu fiecare aspect al Sinelui mai merită să fie salvat. Când un membru a devenit cangrenat, nu sacrificați întregul corp sperând că, într-o bună zi, acel membru se va îmbunătăți. Sacrificați membrul pentru a vă asigura că restul corpului supraviețuiește. Același lucru este valabil cu aspectele Sinelui.

Respectăm alegerea celeilalte polarități până în momentul în care această alegere violează scopul autocunoașterii și al autodesăvârșirii. Din acel moment, este liber să creeze o lume proprie, unde singura energie este cea pe care o generează: a individualității sale egotice autodestructive și, în cele din urmă, va sfârși consumându-se.

Între timp, cei care au ales această cale, au investit deja într-o veșnicie de adevărat iad în schimbul unor dividende pe termen scurt procurate de câștigurile lor amărâte de pe urma celor pe care i-au facut să sufere. În comparație cu o viață umană, eternitatea este lungă!”

Deci, cum putem folosi practic această „a treia cale”?

„Menținând conștiința unității, și de acolo expuneți membrele cangrenate. O nedreptate rămâne o nedreptate! O crimă împotriva unei singure persoane este o crimă împotriva Sinelui, împotriva tuturora. Așa că, fiecare aspect al Sinelui, fiecare individ uman are responsabilitatea de a se uni, de a lucra pentru obiective comune, pentru un serviciu reciproc și nu pentru plăcerile personale, la prețul celorlalți.

Orice altceva face parte din noul megavers care este pe cale să ia ființă, cu care iadul biblic pălește în comparație, și pe care un aspect al Sinelui are dreptul de-a-l alege, dacă unitatea îi displace.”

© Grațiela Roșu CWS Coaching*

Conversații cu Sinele, 28 Martie 2018